Impozitul pe veniturile microîntreprinderii nu este o noutate a Codului fiscal actual. Acest tip de impozit a fost inițial reglementat prin O.G. nr. 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2003, fiind menținut în Codul fiscal din 2003. Justificarea inițială a introducerii acestui impozit în anul 2001 a avut la bază argumente care, parțial, sunt aplicabile și utilizate și în prezent, respectiv că impozitul pe profit este greu de pus în practică de microîntreprinderi cu număr redus de salariați și cu o „bază tehnic materială redusă”, că este un regim fiscal ce ușurează sarcina fiscală a contribuabililor, dar și „modalitatea de calcul al impozitului datorat bugetului de stat pentru activitatea economică desfășurată”.
Versiunea prevăzută în Codul fiscal din 2003 a acestui impozit era caracterizată de următoarele elemente generale:
- microîntreprinderea era definită ca o persoană juridică care îndeplinea 4 condiții cumulative: (a) avea înscrisă în obiectul de activitate producția de bunuri materiale, prestarea de servicii și/sau comerțul; (b) avea de la 1 până la 9 salariați inclusiv; (c) realiza venituri care nu depășeau echivalentul în lei a 100.000 de euro; (d) capitalul social al persoanei juridice era deținut de persoane, altele decât statul, autoritățile locale și instituțiile publice;
- impozitul pe veniturile microîntreprinderii era opțional, atât la înființare, cât și ulterior, pe parcursul desfășurării activității economice;
- anumite persoane juridice române erau excluse și nu puteau opta pentru acest tip de impozit;
- cota de impozit pe veniturile microîntreprinderilor era de 1,5%.
Acest impozit a fost abrogat prin Legea nr. 76/2010 privind aprobarea O.U.G. nr. 109/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind reintrodus relativ repede prin O.U.G. nr. 117/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Argumentația pentru reintroducerea impozitului se regăsește în preambulul actului normativ și se referă la „simplificarea cadrului legislativ și aplicarea noului cadru de politici al Comisiei Europene în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii”, respectiv „implementarea unui sistem simplificat de impozitare a microîntreprinderilor”.
În Codul fiscal intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2016 a fost prevăzut, încă de la adoptare, impozitul pe veniturile microîntreprinderii, fiind obligatoriu pentru toate persoanele juridice române care îndeplineau următoarele condiții legale:
- realizau venituri din activități economice, cu excepția activităților din domeniul bancar, al asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, jocuri de noroc, explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere și gazelor naturale;
- peste 80% din veniturile totale erau realizate din activități economice, altele decât cele din consultanță și management;
- veniturile totale realizate într-un an calendaristic nu depășeau echivalentul în lei a 65.000 euro;
- capitalul social al persoanei juridice este deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ teritoriale;
- nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești, potrivit Legii societăților nr. 31/1990.
Prevederile inițiale ale Codului fiscal din 2015 au fost modificate încă din anul 2015, prin O.U.G. nr. 50/2015, fiind majorat plafonul veniturilor realizate pe parcursul anului calendaristic de la 65.000 euro la 100.000 euro și fiind introduse 3 cote de impozit (1%, 2% și 3%, în funcție de numărul de salariați).
Perioada 2017–2022 a reprezentat etapa de maximă extindere a regimului, plafonul fiind majorat la echivalentul în lei a 1.000.000 euro, iar regimul devenind aplicabil, în mod obligatoriu, majorității persoanelor juridice române care îndeplineau condițiile prevăzute de lege. Cota de impozitare era de 1% pentru societățile cu cel puțin un salariat și de 3% pentru cele fără salariați. Reglementarea favorabilă a determinat o creștere semnificativă a numărului de societăți nou-înființate, regimul fiind perceput ca o alternativă fiscală avantajoasă comparativ cu alte forme de organizare.
Începând cu 1 ianuarie 2023, prin O.G. nr. 16/2022, regimul a redevenit opțional și au fost introduse condiții suplimentare, inclusiv limitarea veniturilor din consultanță și management la maximum 20% din totalul veniturilor și restrângerea posibilității asociaților de a deține participații semnificative la mai mult de trei persoane juridice care aplică regimul microîntreprinderilor.
Modificările legislative au continuat și în anii 2024 și 2025, prin acte normative succesive care au înăsprit condițiile de aplicare a regimului, în special prin reducerea plafonului cifrei de afaceri și instituirea unor criterii suplimentare de eligibilitate, concomitent cu eliminarea anumitor condiții privind structura veniturilor.
Aspectele prezentate sunt analizate pe larg în lucrarea M. Crăciun, Drept fiscal, Editura Solomon, București, 2026.
