Impozitul pe profit

Impozitul pe profit este unul dintre impozitele directe care se calculează în legătură cu veniturile obținute de către persoane juridice din exploatarea unei întreprinderi.

Din perspectiva clasificării impozitelor în funcție de sarcina fiscală, impozitul pe profit este un impozit direct, fiind datorat de către persoana juridică din veniturile realizate de aceasta, afectând în mod direct aceste venituri.

Impozitul pe profit are un rol important în cadrul sistemului fiscal, fiind „o sursă certă de alimentare cu venituri a bugetului public”. În cadrul veniturilor publice fiscale, impozitul pe profit a reprezentat și continuă să reprezinte o pondere de aproximativ 1,6% din PIB.

Impozitul pe profit a avut o evoluție interesantă după anul 1989, primul act nor­mativ adoptat în România care avea ca obiectiv impozitarea venitu­rilor persoanelor juridice cu scop lucrativ fiind H.G. nr. 741 din 3 iulie 1990 privind impozitul pe beneficiu la unitățile economice de stat. Prin acest act normativ s‑a introdus conceptul de „beneficiu impozabil”, care reprezenta „diferența dintre veniturile din activitatea totală și cheltuielile aferente acestora, din care se scad sumele care, potrivit legii, se suportă direct din rezultatele financiare”. Obligația de a plăti acest impozit pe beneficiu bugetului de stat era instituită în legătură cu „o parte din acumularea realizată din activitatea totală” de către „unitățile eco­nomice de stat”. Acest impozit pe beneficiu se calcula în cote progresive, în funcție de „nivelul rentabilității unității plătitoare”. În confor­mitate cu pre­ve­derile legale, rentabilitatea se determina „ca raport între beneficiul impo­zabil și cheltuielile totale de producție sau circulație”. Cotele erau stabilite între 54% și 58%, pe măsură ce creștea rentabilitatea.

Prima lege privind impo­zitul pe profit adoptată a fost Legea nr. 12/1992, în vigoare până la 31 decem­brie 1994, fiind abrogată prin O.G. nr. 70/1994. Prin Legea nr. 414/2002 a fost abrogată O.G. nr. 70/1994, iar noua reglementare s‑a aplicat din 1 iulie 2002 până la 31 decembrie 2003.

Din 1 ianuarie 2004, a intrat în vigoare Codul fiscal din 2003 care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2015.

În prezent, impozitul pe profit este reglementat în Titlul II, art. 13‑46 C.fisc., cu excepția art. 43, care se referă la impozitul pe dividende datorat de către persoana juridică.

În legislația fiscală actuală nu există o definiție a impozitului pe profit. Orice demers de definire a impozitului pe profit presupune stabilirea conți­nu­tului concep­tului de „profit”.

Legiuitorul a prevăzut în actele normative ante­rioare Codului fiscal actual că sfera de aplicare a impozitului pe profit se determina prin raportare la „profitul impozabil”, care reprezenta „dife­rență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr‑un an fiscal, din care se scad veniturile neimpo­zabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile”. Această defi­niție a fost inclusă atât în art. 7 din Legea nr. 414/2002, cât și în art. 19 C.fisc. 2003.

Prin art. 19 din Codul fiscal s‑a introdus conceptul de „rezultat fiscal”, în locul „profitului impozabil”, statuându‑se că rezultatul fiscal pozitiv repre­zintă „profit impozabil”, iar rezultatul fiscal negativ constituie „pierdere fiscală”. Rezultatul fiscal este definit ca fiind diferența dintre veniturile și cheltuielile înregistrate de către contribuabil, cu respectarea reglementărilor contabile aplicate de acesta, din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Aspectele prezentate sunt analizate pe larg în lucrarea M. Crăciun, Drept fiscal, Editura Solomon, București, 2026.