Un contribuabil este considerat „persoană afectată” atunci când măsurile adoptate de unul sau de mai multe state conduc sau pot conduce la o impozitare care, în opinia sa, nu este conformă cu prevederile unei convenții sau ale unui acord aplicabil pentru evitarea sau eliminarea dublei impuneri.
În acest context, contribuabilul poate recurge la mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale prevăzute de legislația națională, de convențiile de evitare a dublei impuneri sau, în anumite situații, de Convenția de arbitraj ori de Directiva (UE) 2017/1852 privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană.
1. Procedura amiabilă în baza convențiilor de evitare a dublei impuneri
În temeiul art. 282 din Codul de procedură fiscală, atunci când un contribuabil consideră că măsurile luate de unul sau de ambele state contractante au ca rezultat o impozitare neconformă cu prevederile unei convenții sau ale unui acord de evitare a dublei impuneri, acesta își poate prezenta cazul autorității competente, în condițiile prevăzute de instrumentul fiscal internațional aplicabil.
În cazul în care convenția permite prezentarea cazului autorității competente a oricăruia dintre statele contractante, contribuabilul poate utiliza această posibilitate. În celelalte situații, contribuabilul rezident în România poate solicita Agenției Naționale de Administrare Fiscală inițierea procedurii amiabile.
În România, autoritatea competentă pentru realizarea procedurii amiabile este ANAF.
Este important de menționat că, începând cu luna iunie 2026, modalitatea de derulare a acestei proceduri este reglementată prin Ordinul președintelui ANAF nr. 660/2026. Ordinul stabilește, între altele, conținutul cererii, documentele care trebuie depuse și principalele reguli aplicabile soluționării procedurii amiabile.
Prin urmare, nu mai poate fi susținută, în forma actuală a legislației, ideea că modalitatea de derulare a procedurii amiabile ar urma să fie reglementată „la un moment dat” printr-un ordin ANAF.
2. Convenția de arbitraj pentru întreprinderile asociate
Un al doilea mecanism este prevăzut de Convenția 90/436/CEE privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate, cunoscută drept „Convenția de arbitraj”.
Aceasta vizează, în principal, situațiile de dublă impunere rezultate din ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate din diferite state membre, inclusiv în materia prețurilor de transfer. Convenția instituie un mecanism specific de soluționare a unor asemenea situații, aplicabil în cadrul Uniunii Europene.
România este parte la acest mecanism ca urmare a aderării la Uniunea Europeană. Aderarea României și Bulgariei la Convenția de arbitraj a fost reglementată prin Decizia 2008/492/CE a Consiliului.
În plan intern, art. 282 din Codul de procedură fiscală prevede că procedura amiabilă se completează, după caz, cu dispozițiile Convenției de arbitraj, ale Codului de conduită revizuit pentru punerea în aplicare efectivă a acesteia și ale convenției sau acordului de evitare a dublei impuneri relevant.
Ordinul ANAF nr. 660/2026 reglementează în prezent și modalitatea de derulare a procedurii amiabile întemeiate pe Convenția de arbitraj.
3. Mecanismul prevăzut de Directiva (UE) 2017/1852
Pentru litigiile fiscale care intră în domeniul de aplicare al Directivei (UE) 2017/1852, contribuabilii pot utiliza mecanismul de soluționare a litigiilor fiscale transpus în capitolul II al titlului IX din Codul de procedură fiscală.
Directiva se aplică litigiilor rezultate din interpretarea și aplicarea acordurilor și convențiilor care prevăd eliminarea dublei impuneri asupra veniturilor și, după caz, asupra capitalurilor. În sensul directivei, „dubla impunere” presupune impozitarea de către două sau mai multe state membre a acelorași venituri sau capitaluri impozabile, atunci când aceasta generează, de exemplu, o sarcină fiscală suplimentară sau o creștere a obligațiilor fiscale.
Mecanismul european presupune, într-o primă etapă, parcurgerea procedurii amiabile. Dacă litigiul nu este soluționat în termenul prevăzut de directivă, contribuabilul poate solicita declanșarea procedurii de soluționare a litigiului, în condițiile stabilite de legislația aplicabilă. Această etapă poate conduce la constituirea unei comisii consultative sau la utilizarea unui mecanism alternativ de soluționare a litigiului.
4. Alegerea mecanismului aplicabil
Codul de procedură fiscală recunoaște persoanei afectate dreptul de a recurge la unul dintre mecanismele prevăzute de:
- capitolul II al titlului IX din Codul de procedură fiscală, care transpune Directiva (UE) 2017/1852;
- acordurile și convențiile de evitare a dublei impuneri la care România este parte;
- Convenția 90/436/CEE privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate.
Alegerea mecanismului trebuie însă făcută prin raportare la natura litigiului, la instrumentul fiscal internațional aplicabil și la condițiile concrete de acces prevăzute de acesta.
Un aspect important îl reprezintă interacțiunea dintre aceste mecanisme. Potrivit art. 283^1 din Codul de procedură fiscală, introducerea unei plângeri în temeiul mecanismului prevăzut de Directiva (UE) 2017/1852 pune capăt procedurilor amiabile sau de soluționare a litigiilor desfășurate în temeiul celorlalte instrumente juridice menționate de lege.
Această regulă urmărește să evite desfășurarea simultană, pentru aceeași chestiune litigioasă, a unor mecanisme paralele de soluționare.
