Taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă unul dintre impozitele care au cunoscut cea mai mare dezvoltare într-o perioadă scurtă de timp. În ceea ce privește evoluția normativă, este de menționat că un prim text legal a apărut în Franța, în anul 1954, fiind propus de către unul dintre directorii din cadrul Direcției Generale de Impozite. Sistemul adoptat în Franța presupunea stabilirea unui impozit pe producție, calculat la prețul de vânzare al mărfurilor și care era suportat de ultimul producător, și a unui impozit pe cifra de afaceri, care se aplica tuturor persoanelor implicate în producția de bunuri, dezavantajul acestui sistem fiind că se aplica la fiecare etapă a lanțului de distribuție.
Conform informațiilor publicate de OCDE , la data de 30 noiembrie 2022, acest impozit face parte din sistemul fiscal al majorității covârșitoare a statelor lumii (174 din 194 țări), iar una dintre excepțiile notabile îl o constituie Statele Unite ale Americii. În Statele Unite ale Americii regăsim însă un impozit similar, din categoria impozitelor indirecte, denumit „impozitul pe vânzări” (sale tax), care se stabilește de către fiecare stat, fiind un impozit statal (state tax), și nu un impozit federal (federal tax). Impozitul pe vânzare este, în concret, un impozit indirect special (acciză) și este plătit de către consumatorul final atunci când achiziționează un anumit produs sau serviciu.
Denumirea inițială a taxei pe valoarea adăugată, valabilă în Europa la data intrării în vigoare a Tratatului de la Roma, a fost „taxa (impozitul) pe cifra de afaceri”. Este interesant acest aspect, pentru că, sub această denumire, acest tip de impozit se regăsește și în România încă din perioada interbelică.
De la înființarea Comunității Economice Europene, în cuprinsul Tratatului de instituire a Comunității Economice Europene a fost inclus art. 99, care a avut drept scop crearea pieței comune a produselor și serviciilor, adică libera circulație a schimburilor comerciale și eliminarea tuturor barierelor fiscale care pot exista între statele membre și care a dat Comisiei Europene posibilitatea să analizeze condițiile în care impozitele indirecte pot fi armonizate la nivelul statelor membre fondatoare.
În consecință, pe lângă armonizarea și eliminarea taxelor vamale între statele membre, s-a luat decizia armonizării oricăror impozite indirecte care pot afecta schimburile comerciale. Pentru înțelegerea corespunzătoare a prevederilor unionale, atât cele inițiale, cât și cele din prezent, trebuie menționat că noțiunea de „impozit indirectˮ, utilizată în textul tratatelor fondatoare, este bazată pe clasificarea promovată începând cu secolul al XIX-lea în doctrina economică, conform căreia impozitele indirecte sunt acele impozite a căror sarcină fiscală o suportă consumatorul final.
Conform datelor comunicate de către Comisia Europeană, TVA-ul este un impozit important în cadrul sistemului fiscal al oricărui stat european.
Toate statele membre ale Uniunii Europene au în structura sistemului lor fiscal acest impozit, fiind, de altfel, o condiție de a deveni membru.
Statele nordice și statele din Europa de vest sunt caracterizate de un sistem fiscal în care impozitele directe și contribuțiile sociale sunt preponderente sau cel mult există o egalitate între impozite directe, contribuții sociale și impozite indirecte.
În Germania, ponderea acestui impozit în totalul veniturilor fiscale este cea mai redusă din Uniunea Europeană, și anume 27,1%. Media UE 27 este de 34,2%, așadar, TVA-ul constituind o importantă sursă de venituri bugetare.
În statele membre care au adoptat un impozit pe venit în cotă fixă, există o preponderență a veniturilor bugetare rezultate din impozite indirecte și din contribuții sociale. Spre exemplu, în Ungaria impozitele directe reprezintă 18,3%, impozitele indirecte 49,6%, iar contribuțiile sociale 32,1%. Și în cazul României, raportul este similar atunci când se analizează veniturile bugetare fiscale, întrucât impozitele directe reprezintă aproximativ 18,6%, impozitele indirecte 41%, iar contribuțiile sociale 40%.
Aspectele prezentate sunt analizate pe larg în lucrarea M. Crăciun, Drept fiscal, Editura Solomon, București, 2026.
